Poate mai mult ca în alți ani, am avut ocazia să vedem pe stradă mașini care au luat foc, fie din cauza unui accident, dar, mai des, din cauza instalației electrice improprii. Cu toții știm că, atunci când plecăm la drum, prima grijă este să ai rezervorul plin și să nu ai pană, eventual și ceva cafea plus snacks-uri de drum. Iar când te gândești la extinctor sau la trusa medicală, primul lucru care-ți vine în minte nu e siguranța în caz de ceva, ci „Oare mai sunt valabile, ca să nu iau amendă?”.

Cumva e o gândire logică, pentru că șansele să ți se întâmple mereu par mici și e la îndemână logica „Eh… nu mi se poate întâmpla mie”. Dar de ce să riscăm, când putem avea resursele ideale la-ndemână, fără efort și fără complicații?

Anul acesta, Fire Suppression Systems ne vor povesti despre importanța de a avea un extinctor potrivit la momentul potrivit. Deja cunoscutele FSS, care sunt echivalentul extinctoarelor mari și grele dar la o zecime din greutate și cu valabilitate de 7 ori mai lungă, vor fi prezente în zona expo de la CamperVan Fest 2025.

Pe lângă FSS, vom mai descoperi sisteme de thermal vision, sisteme de tip man down dar și sisteme de semnalizare pentru situații de urgență în locuri izolate, chiar și fără semnal GSM - acum în premieră în România . Aceste echipamente fac parte dintr-o gamă completă dedicată auto – rescue – safety și sunt gândite pentru a fi mereu bune de avut la-ndemână, mai ales atunci când pleci în aventuri off-grid.
Mai multe despre gama de produse puteți descoperi pe rofss.ro sau direct la standul lor din cadrul zonei de expo de la CamperVan Fest 2025.. Tu ți-ai luat bilete? Dacă nu, intră aici pentru a prinde ofertele Early Bird!